intoarcere in bellaria sau fuga de romania??
am primit confirmarea...in 2 saptamani ma intorc in bellaria!
motiv evident de fericire si de tristete in acelasi timp.
mi-a placut bellaria din primul moment..am plecat, trebuie sa recunosc, prima data acolo cu teama in mine..chiar daca par de mult ori o persoana imprevizibila, chiar daca imi place sa ma bucur de lucruri noi, in realitate cred ca ma tem de nou, imi place sa imi programez viata, imi place sa stiu ce ma asteapta..nu imi iese de cele mai multe ori pentru ca, nevoita cateodata, ma las purtata de val.am plecat de pe o zi pe alta in bellaria..chiar daca cunosc cat de cat geografia italiei, de bellaria nu mai auzisem, nu stiam ce o sa ma astepte, nu stiam nici macar ce haine sa imi iau la mine asa ca mi-am impachetat in cateva ore cateva toale(marea majoritate nepotrivite culmea), un cartus de pall mall menthol slims, laptopul, 199000 de lei a lui friederich beigbeder,o sticla de cola si 3 brichete..am ajuns acolo un copil si am plecat de acolo o femeie..2 luni de maturizare, de armata spirituala, 2 luni in care am invatat ptr prima data sa tac, sa plec capul sau sa ignor, 2 luni in care am cunoscut n oameni, n caractere, n persoane de la care am invatat cate ceva, 60 de zile in care nu am dormit mai mult de 4 ore pe noapte, n fire de nisip ce mi-au incalzit picioarele, n valuri in care mi-am aruncat dorul de casa,dorul de prieteni, infantilitatea. de n ori cineva m-a privit cu neincredere doar ptr ca sunt romanca si n ori aprecieri la final..cu 2 saptamani inainte de intoarcerea in tara am inceput sa facem a.m.r.-ul. si cica asteptam cu nerabdare sa ma intorc la cluj, la viata mea, la prietenii mei...in ziua in care am plecat am plans ca un copil dus cu forta la casa de copii, am plans ptr ca imi paraseam familia pe care mi-am creat-o acolo, am plans ptr ca acolo stiam ca pot sa fiu mai mult decat imi permit sa fiu la cluj, acolo nu stiam ce inseamna complexe, pudoare, timiditate. acolo eram eu, cosmina sau elena si incet incet lumea ma placea, ma accepta, ma iubea sau pur si simplu ma respecta chiar daca eram un copil ptr ei, chiar daca eram romanca, chiar daca nu ma imbracam de la gucci si d&g, chiar daca le poceam uneori limba sau chiar daca nu le cunosteam istoria sau cultura asa cum si-o cunosteau ei..am fost eu, un simplu om departe de casa, dispus sa invete, sa cunoasca, sa rada, sa danseze(special thanks to sabino and simona for the dancing lessons), sa fie un om normal ca si ei..dar cred ca cel mai mult mi-a placut ca am scapat de un oras aglomerat(a nu se interpreta ca nu imi place clujul), ca am fugit de persoane pe care nu vroiam sa le mai vad o perioada, ca am invatat sa imi apreciez adevaratii prieteni, ca mi-am facut altii noi, ca m-am indragostit in fiecare zi(ma tinea cam 5 minute, dar intentia conteaza), imi place ca acolo pot sa fiu tot ceea ce imi e teama sa fiu la cluj, pentru ca pot invata lucruri noi in fiecare zi si pentru ca ii pot lasa pe altii cu o impresie buna despre tara mea...
un prieten foarte drag imi spune ca in ultima vreme sunt foarte trista..tind sa cred ca nerabdarea de a pleca cat mai repede acolo ma face trista...asa ca prefer sa fug de tristetea mea ce ma face sa stau singura in casa cu zilele si sa ma trezesc in fiecare zi tot mai trista..prefer sa ma indrept catre locul care ma face mai tanara cu 10 ani si in acelasi timp ma maturizeaza frumos si constructiv.
Bellaria here I come!