no pain, no gain
Imi aduc aminte titlul asta din primul an de liceu...
Era titlul unui eseu pe care eu trebuia sa il fac la olimpiada de limba engleza.Era o zi cat se putea de proasta pentru mine. Eram racita, mucoasa si cu febra 39. Credeam ca mai rau de atat nu se putea. Aveam niste dureri de cap groaznice, nasul infundat, transpiram ca un hipopotam, medicamentele imi dadeau somnolenta, iar in banca langa mine era baiatul de care in secret am fost indragostita mai bine de 3 ani...
El era acolo pentru olimpiada de limba franceza iar eu tremuram ca un caine plouat...emotii pentru olimpiada sau emotii din cauza lui si a faptului ca pentru prima data eram atat de aproape de el, habar nu am.
Stiu ca vroiam sa vorbesc in eseul meu despre dragoste si depre eforturile pe care le depui pentru a castiga inima unei persoane (aveam 15 ani..deh), iar eu, ca sa fac pe interesanta, i-am cerut parerea. Eram atat de absorbita de ochii lui incat nu mi-a intrat nici macar un cuvant in cap. simplul fapt ca el mi-a vorbit ma facea sa tremur toata...sau poate era doar febra de vina...dar ce mai conta? El era la doar cativa centimetri de mine si imi vorbea...
Acum este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. A fost si imi va ramane mereu un prieten de nadejde si atunci ne amintim cum eu il iubeam in secret, in timp ce el facea acelasi lucru, radem cu gura pana la urechi.
Nu aveam nici macar o sansa impreuna, in schimb, ma bucur nespus de tare de prezenta lui in viata mea ca si prieten.
Vorbesc despre el acum pentru ca stiu ca trece printr-o perioada destul de grea.
Imi doresc sa treaca peste perioada asta mai repede, mai usor, imi doresc sa ia totul ca pe un joc de copii, imi doresc sa redescopere cat de simpla este viata uneori.
Ii doresc numai bine si sper cat mai repede sa am ocazia sa il revad si sa ii aduc aminte cum sta treaba cu zambitul.
