unii dintre voi deja stiu cu ce ma ocup eu..poate e complicat, poate nu...poate pur si simplu imi place sa ma ascund in spatele acestui job, poate imi place sa fiu altcineva in fiecare zi sau poate imi place sa castig niste bani, poate imi place jobul meu ptr ca seara cand ies de la lucru le pot acorda prietenilor mei cateva ore, poate imi place sa cunosc oameni noi in fiecare zi, poate imi place sa calatoresc sau poate imi place dimineatza sa ma duc la job cu inima deschisa...imi place ca nu trebuie sa imi dau numele adevarat..adica mi-am ales un nume broscaresc pe care il folosesc in fiecare zi..fiecare dintre colegii mei si-a ales un nume usor de retinut, numele vreunui personaj de prin filme, carti, jocuri, fosti patroni sau fosti prieteni..eu pe al meu l-am gandit zile bune....am ales sara frigerio din 2 motive:1. sara se numeste persoana care m-a invatat de-a lungul anilor limba italiana, cu ajutorul careia acum imi castig existenta si 2. pentru ca frigerio e persoana care mi-a dat cea mai mare lectie cu cele mai putine cuvinte.
frigerio e cel care in tacerea lui m-a facut sa sufar. m-a facut sa sufar pentru ca si eu l-am facut sa sufere...ne cunosteam de mai bine de 10 ani..imi era ca un frate mai mare, imi aducea acadele si tricouri fruit of the loom cand eram un biet copil de 6-7 ani si imi cumpara astfel zambetul...am crescut si imi trebuia mai mult de o acadea de la el ca sa ma faca sa zambesc(a nu se intelega ca eram materialista)..ceream cuvinte frumoase, glume bune, povesti funny, scalambaieli in fata copiilor pe care ii vizitam zilnic in perioadele de voluntariat...preferam voluntariat cu el in casele de copii prescolari ptr simplul motiv ca pe ei reuseam sa ii faca sa rada mult mai usor...in casele de copii scolari auzeam povesti triste, tragice chiar, vedeam lacrimi si durere, vedeam dorul de parintii care i-au alungat de langa ei, vedeai copii care nu cunosteau notiunea de familie, vedeam suferinta iar noi nu stiam ce e aia...un copil la 14-15 ani stie sa iti zica de ce a ajuns acolo, stie cine l-a abandonat si de ce, iar tu nu poti sa ii spui niciodata ca il intelegi atata timp cat noi am avut mereu o casa, o familie, parinti, bunici si frati alaturi de noi...un copil de 4-5 ani in schimb nu stie sa te atinga cu astfel de drame, un copil de 4-5 nu stie nici macar unde se afla si nici nu e speriat de viitorul lui..il iei in brate, te joci cu el, colorezi cu el si e al tau..il faci sa rada de o mie de ori mai ieftin decat pe cel constient de drama lui...frigerio stia sa ii faca sa rada in 30 de secunde...frigerio nu e un barbat frumos prin aspectul lui, e un barbat frumos prin caracterul lui, prin zambetul lui si prin viteza cu care face un copil sa rada...cred ca asa m-a cumparat si pe mine cand l-am cunoscut...cand anii au trecut frigerio nu imi putea oferi aceleasi acadele, imi dadea inima lui, imi dadea respectul si prietenia lui fara sa imi ceara vreodata ceva...una dintre putinele persoane care nu mi-au cerut niciodata nimic...se multumea cu zambetul meu si cu rasul meu colorat. ne-am revazut dupa multi ani in roma...am stat 5 zile in acelasi hotel, unde mergeam eu venea si el, era mereu langa mine gata sa imi fie alaturi in orice moment. eram constienta de asta dar nu faceam nimic, nu il bagam in seama, nu vb cu el pentru ca eram mult prea ocupata cu cei de varsta mea...in a 5 a zi in roma a venit la mine sa isi ia la revedere...a fost pentru prima data in viata mea cand mi-am dat seama ca l-am facut sa sufere, a stat 5 zile in roma pentru curul meu de printesa si mie nu mi-a pasat...el mi-a oferit 5 zile din viata lui si eu nu am stiut sa apreciez.
mi-a spus la revedere si m-a strans in brate...imbratisarea lui m-a durut...tacerea lui m-a durut, bataia inimii lui m-a durut...nepasarea mea l-a macinat 5 zile si l-a durut...si-a luat la revedere de la mine in 30 de secunde si a plecat..prietenia noastra de mai bine de 10 ani s-a terminat in 30 de secunde cu un singur cuvant...m-am incuiat in baie pentru urmatoarele 4 ore si am plans...mi-am varsat toate lacrimile disponibile la acel moment si mi-am promis sa nu fac niciodata asa ceva, mi-am promis sa nu mai ranesc niciodata un prieten, mi-am promis sa nu imi bat niciodata joc de prietenii mei si sa nu alung niciodata pe cei dragi de langa mine...
de frigerio nu mai stiu nimic de ani buni, sper ca e fericit oriunde ar fi si sper ca m-a iertat ptr purtarea mea..scuzele mele sau plansetele nu vor putea vreodata sa stearga ignoranta de care am dat dovada...dar in viata nu rezolvi nimic cu acadele ieftine ca ale mele..
ma ascund in spatele biroului cu numele lui, nu ptr ca mi-am dorit vreodata sa il port, nu ptr ca nu am trecut niciodata peste ce am facut ci ptr ca nu ii voi uita niciodata zambetul.
am nevoie sa zambesc in fiecare zi asa ca uneori numele lui imi aduce un mic zambet de fiecare data cand il folosesc...
